Briefing 07.03.2019

Briefing 06.03.2019
06/03/2019
Despre petrol, tehnic și fundamental
07/03/2019

Briefing 07.03.2019

Sunt de semnalat însă scăderile celor două bănci olandeze (ING şi ABN Amro), precum şi a grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI), după ce în presă au apărut articole referitoare la implicarea acestor bănci într-o reţea de spălare de bani prin care au trecut miliarde de euro provenite din Rusia.

Ieri am început cu creșteri în Australia (+0,75%), care au continuat ulterior pe piețele asiatice. Indicii principali din China însă pare că nu se mai opresc din această tendință ascendentă, care a adus investitorilor în cele doar 4 zile de tranzacționare din martie câștiguri de peste +5%, iar randamentul din 2019 este undeva la +23% pentru SSEC și +26% pentru CSI300. De remarcat însă a doua zi consecutivă de corecție pentru indicele japonez Nikkei225 (-0,60%).

În Europa în schimb am asistat iarăși la o evoluție neconcludentă, dar parcă de data aceasta bursele de pe bătrânul continent și-au împărțit în mod frățesc culorile, spre deosebire de ziua de marți, când cea roșie a fost predominantă. Sunt de semnalat însă scăderile celor două bănci olandeze (ING şi ABN Amro), precum şi a grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI), după ce în presă au apărut articole referitoare la implicarea acestor bănci într-o reţea de spălare de bani prin care au trecut miliarde de euro provenite din Rusia. Articolul publicat de reţeaua internaţională de jurnalişti de investigaţie OCCRP, pe baza unor scurgeri de documente, arată că tranzacţii în valoare de peste 470B $ au fost trimise prin intermediul a 1,3M transferuri bancare de la 233K de companii.

Continuă scăderile pe bursa americană, de data aceasta un pic mai pronunțate. Pe de o parte, sunt marcări normale de profit după un asemenea raliu ca cel de anul acesta, dar și înaintea datelor importante de vineri din piața muncii. Pe de altă parte, nici cifrele venite nu sunt în măsură să aducă optimism investitorilor, căci SUA au înregistrat cel mai mare deficit comercial lunar din decembrie 2008 (-59,8B), iar sectorul privat a adăugat în februarie 183K noi locuri de muncă, o cifră sub așteptările pieței. Cel mai mult au pierdut GeneralElectric (-7,89%), WalgreenBootsAlliance (-3,63%) și ING (-3,37%, implicată, după cum spuneam mai devreme, în scandalul referitor la spălare de bani), în timp ce la creșteri amintesc BritishAmericanTobacco (+4,47%).

Investitorii continuă să manifeste prudență la București, incertitudinea de care am tot vorbit manifestându-se în continuare. Totuși sentimentul a fost în general pozitiv și a existat un interes la cumpărare, căci rulajele au fost în creștere, cele 14,40 milioane euro fiind cea mai mare valoare din ultimele săptămâni. Se știe deja, cela mai multe tranzacții s-au făcut pe titlurile bancare TLV (-1,19%) și BRD (+1,12%). Topul a fost completat de data asta de către SIF5 (+0,74%), însă SIF2 (+2,74%) a crescut cel mai mult dintre componentele indicelui BET-FI (+0,98%, cel mai mare câștig dintre indici, cu toate cele șase componente alesale verzi). Dintre cele 15 componente al indicelui BET (+%), cel mai mult a crescut SNG (+1,80%), în timp ce WINE (-1,58%) a avut cea mai mare pierdere. De remarcat că ALR, după câștigul mare de ieri, astăzi a corectat cu -0,40%.

Pe piața valutară AUD s-a depreciat după ce PIB-ul Australiei lunar (0.2%), respectiv anual (2.3%), a dezamăgit, iar guvernatorul Lowe al RBA a spus că e dificil de imaginat că ratele vor mai crește anul acesta, confirmând pe undeva majoritatea analiștilor care prevăd una sau chiar două tăieri de rată în 2019. A scăzut și CAD după ce BOC a păstrat, așa după cum era de așteptat, rata dobânzii neschimbată la 1,75% și totodată a recunoscut cumva prin comunicatul remis că a anticipat greșit ultima oară prognozele. Cât privește EUR/RON, perechea a evoluat ușor în scădere, între 4,7500 și 4,7400, BNR stabilind cotația la 4,7473.

De notat și o nouă zi de consolidare pentru principale mărfuri, cu variații extrem de mici ale cotațiilor.

Nikkei225 21,596.81 -0.60%

HangSeng 29,037.60 +0.26%

SSEC 3,102.10 +1.57%

FTSE100 7,196.00 +0.17%

DAX 11,587.63 -0.28%

CAC40 5,288.81 -0.16%

DJIA 25,673.46 -0.52%

S&P500 2,771.45 -0.65%

NASDAQ 7,505.92 -0.93%

BET 7,917.90 +0.04%

BET-FI 35,557.15 +0.98%

BET-NG 672.35 +0.21%

EUR/USD 1.1312 EUR/RON 4.7473

GBP/USD 1.3174 USD/RON 4.2010

USD/CHF 1.0048 USD/JPY 111.76

Gold 1,287.80 +0.24%

CrudeOil WTI 56.23 -0.58%

BrentOil 65.96 +0.11%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *