Briefing 16.07.2019
16/07/2019
Briefing 18.07.2019
18/07/2019

Briefing 17.07.2019

Comentariile președintelui american Donald Trump au mișcat ieri piețele financiare.

A fost cu adevărat o zi interesantă pe piețele bursiere ieri, cel puțin în sesiunea americană. Cifrele privind vânzările cu amănuntul în Statele Unite ale Americii (SUA) au depășit din nou așteptările (0,4% față de 0,1%), iar consumul puternic a fost remarcat de mai mulți oficiali ai Federal Reserve (FED) în discursurile lor, deși nu este în acest moment un indicator care să facă cu ochiul FED-ului sau pieței. Deschiderea a fost pozitivă pe Wall Street, dar tonul mai puțin dovish al oficialilor Federal Reserve și comentariile negative din partea președintelui Donald Trump despre China au inversat direcția, închiderea fiind astfel negativă. Președintele american a afirmat că negocierile comerciale cu China se află încă departe de un acord și că ar putea impune mai multe taxe dacă dorește.

În schimb am asistat la o sesiune extrem de pozitivă pentru indicii bursieri europeni, cu plusuri de +0,65% pentru CAC40 de la Paris, respectiv +0,60% pentru indicele londonez FTSE 100. Acesta a beneficiat atât de deprecierea lirei sterline (GBP), după comentariile ambilor candidați la funcția de prim-ministru al Marii Britanii, care au sugerat ieșirea din Uniunea Europeană pe 31 octombrie cu sau fără o înțelegere, cât și de o câștig de +14% al acțiunilor Burberry, după creșterea vânzărilor în ultimul trimestru.

La București a fost o zi de corecții, păstrându-se pe undeva mai degrabă corelarea cu piața americană, iar toți indicii au închis cu pierderi, pe volume de 7,86 milioane euro. Cele mai lichide titluri au fost Banca Transilvania (TLV +0,39%), Digi Communications (DIGI +1,01%), OMV Petrom (SNP -1,91%), Fondul Proprietatea (FP -0,46%) și BRD Groupe Société Générale (BRD 0,00%). Cel mai mult dintre componentele indicelui BET (-0,21%) au scăzut acțiunile OMV Petrom (-1,91%), afectate pe undeva și de scăderea cotațiilor țițeiului, în timp ce la polul opus s-au aflat Alro Slatina (ALR +2,89%) și Bursa de Valori București (BVB +2,04%). După creșterile de ieri, acțiunile fondurilor închise de investiții (SIF) au evoluat în scădere, indicele sectorial financiar BET-FI pierzând cele mai mult (-0,79%) și revenind astfel sub valoarea de 40,000 puncte.

Pe piața valutară este de semnalat deprecierea lirei sterline (GBP), ajunsă în raport cu dolarul american (USD) la cel mai redus nivel (1,2400) din aprilie 2017. Boris Johnson și Jeremy Hunt, cei doi candidați la funcția de prim-ministru, au declarat că nu vor accepta soluția post Brexit agreată de liderii Uniunii Europene (UE) pentru a evita introducerea unei frontiere fizice între Republica Irlanda și Irlanda de Nord, amplificând astfel temerile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără acord. Conform proiectului de acord convenit de guvernul condus de Theresa May și Bruxelles, dealtfel respins în forma actuală de către parlamentarii britanici, cele două părți s-au angajat la un ”backstop” (plasă de siguranță) cu privire la relațiile vamale post-Brexit, soluție care menține Marea Britanie într-un aranjament vamal temporar cu Uniunea Europeană. Lira a pierdut teren și în raport cu moneda unică europeană (EUR), perechea EUR/GBP, ajungând la 0,9050, cel mai ridicat nivel de anul acesta. Banca Națională a României (BNR) a stabilit un curs EUR/RON de 4,7340, însă cotația a scăzut după aceea până la 4,7300.

Cotațiile petrolului au scăzut ieri cu trei procente după comentarii surprinzătoare ale lui Donald Trump și Mike Pompeo, care au sugerat oportunitatea de a avansa cu negocierile dintre SUA și Iran. Președintele american a declarat că Statele Unite nu doresc schimbarea regimului din republica islamică. Pare că se anunță un dezgheț în relațiile dintre cele două țări, care să contureze pe viitor un posibil acord prin care Iranul să renunțe la programul său de rachete pentru ameliorarea sancțiunilor americane, care cu siguranță au efecte dureroase.

Nikkei225 21,535.25 -0,69%

HangSeng 28,619.62 +0.23%

SSEC 2,937.62 -0.16%

FTSE100 7,577.20 +0.60%

DAX 12,430.97 +0.35%

CAC40 5,614.38 +0.65%

DJIA 27,335.63 -0.09%

S&P500 3,004.04 -0.34%

NASDAQ 8,222.80 -0.43%

BET 9,126.50 -0.21%

BET-FI 39,967.23 -0.79%

BET-NG 738.91 -0.40%

EUR/USD 1.1209 EUR/RON 4.7340

GBP/USD 1.2407 USD/RON 4.2129

USD/CHF 0.9881 USD/JPY 108.28

Gold 1,405.45 -0.55%

CrudeOil WTI 58.06 -2.55%

BrentOil 64.94 -2.32%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *