Dow Jones iarăși la 25K
16/05/2018
USD/JPY se apropie de rezistență
18/05/2018

Cine va câștiga bătălia?

Asistăm în ultimele zile pe AUD/USD la o bătălie pe cinste între tauri și urși, bătălie pe care am anticipat-o dealtfel și care ce se desfășoară, cum era de așteptat, într-o zonă importantă (în cazul de față de suport). Încep postarea de astăzi cu graficul simplificat daily pe care am trasat atât zonele importante cât și un Fibonacci retracement între minimele din ianuarie 2016 (cea mai mică cotație din ultimii 9 ani) și maximele din ianuarie 2018.

După cum se poate observa nivelul fibo 50,0 (mai exact zona 0,7470/500 din jurul lui) constituie, după cum mă așteptam și am anticipat în analiza precedentă, intitulată sugestiv „Va rezista suportul la AUD/USD?” un suport extrem de puternic și, astfel, greu de străpuns (cel puțin la primele încercări). O trecere confirmată dedesubt ar mări șansele unei scăderi către fibo 61,8, aflat la următoarea zonă importantă, respectiv 0,7325/75”, este ceea ce afirmam data trecută, iar în condițiile actualei consolidări din ultimele zile rămâne pe mai departe valabil. Evident că taurii speră la o întoarcere măcar către fibo 38,2 (aflat la 0,7634), deși pentru a schimba patternul actual este nevoie de mai mult, anume o revenire peste linia ascendentă (despre care spuneam în 28.02 că este ”o linie mult mai solidă, pornită din minimele de acum doi ani și sub care prețul nu a coborât niciodată”). Acest fapt ar echivala cu ieșirea din actualul canal (roșu) descendent (pornit din vârful din 26.01) și totodată cu trecerea peste zona de puternică rezistență de la 0,7700/50, ceea ce ar constitui argumente decisive pentru afirmația de mai devreme.

Trecem pe gaficul obișnuit H4 unde, acum două săptămâni, când prețul, după ce atinsese limita inferioară a zonei mele de suport de la 0,7470-0,7500, încerca o revenire, afirmam următoarele: ”Aici și-au plasat taurii ordinele sperând într-o revenire către nivelurile intermediare 0,7550 și 0,7638, adică măcar în canalul descendent în care perechea a evoluat în ultimile aproape trei luni, deși, pentru a schimba actualul pattern, prețul trebuie să revină deasupra liniei de suport (ce trece acum pe la 0,7640) și peste zona 0,7700/50. Totuși cumpărătorii mizează pe soliditatea actualului suport, ce a determinat în nenumărate ori întoarcerea prețului (în perioada 03.2016-04.2017), sperând în repetarea evoluției din decembrie 2017”. Iar strategia câștigătoare din aceste zile a fost tranzacționarea acestei consolidări, în care 0,7550 reprezintă limita superioară a range-ului, cea inferioară de la 0,7464 fiind depășită odată (prețul confirmând cu această ocazie suportul meu de la 0,7421). Dealtfel în cazul reluării scăderilor și, astfel, a străpungerii zonei de suport, target-urile vânzătorilor rămân aceleași amintite data trecută în fraza cu care voi încheia analiza de astăzi: Revenind la grafic, străpungerea zonei puternice de suport va deschide calea către nivelurile inferioare, aflate la 0,7421, 0,7355 (zona 0,7325/75), 0,7262 și zona 0,7160-0,7200 (rotund)”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *