Taurii la butoane
15/02/2018
USD/JPY și zonele sale
19/02/2018

Despre aur, argint, platină și paladiu

N-am mai analizat de mult timp graficele principalelor metale, așa încât o voi face acum, spunând și câteva cuvinte despre fiecare dintre acestea, ce pot fi de folos celor care doresc să se aplece asupra acestor instrumente. Începem cu aurul (Au), care, în cea mai pură formă, este un metal strălucitor, ușor roșiatic, dens, moale, maleabil și ductil, fiind rezistent la majoritatea acizilor. Ca metal prețios, aurul a fost folosit pentru monedă, bijuterii și alte arte pe tot parcursul istoriei. În trecut, un standard de aur a fost adesea implementat ca politică monetară, însă în 1930 a fost scoasă din circulație moneda de aur, iar standardul mondial de aur a fost abandonat pentru un sistem monetar reglementat după 1976. Consumul mondial de aur produs este de aproximativ 50% în bijuterii, 40% în investiții și 10% în industrie. Începând cu 2014, cel mai mare producător mondial este de departe China, cu 450 de tone. Uncia de aur valorează în prezent aproximativ 1360$ și, aruncând o privire către graficul weekly, observăm că prețul se află chiar sub o zonă importantă de rezistență, cea de la 1365/75, aflată imediat sub nivelul fibo 38,2 din scăderea septembrie 2011 (maxim istoric)-noiembrie 2015.

Trecerea confirmată peste aceasta poate aduce pe termen mediu/lung continuarea creșterii către următorul nivel fibo, aflat la 1500 (rotund), în timp ce respingerea poate determina o revenire în jurul cotației 1250, la fibo 23,6, dar și undeva la linia ascendentă care unește minimul din 29.11.2015 cu cel din 11.12.2016.

Trecând și pe time frame-ul D1, constatăm că prețul se menține deasupra liniei (albă) de trend început la finalul lui 2015 și chiar, cu mici excepții, în canalul (roșu) în care evoluează practic de un an de zile. Ne aflăm chiar aproape de limita superioară a acestui canal, care, împreună cu zona de rezistență 1358/76, va constitui un obstacol important pentru cumpărători, în încercarea lor de a duce prețul peste această zonă extrem de solidă către țintele următoare, aflate la 1405, 1433, 1469 și apoi 1526. Este, deci, un moment important și pentru vânzători, care își vor juca șansa, sperând să câștige bătălia și astfel să determine o revenire către linia de suport a canalului iar apoi, de ce nu, către 1283, 1265 și 1236, pe unde trece acum linia albă menționată.

Argintul (Ag) este un metal moale, alb, lucios, prezentând cea mai mare conductivitate electrică și termică. Argintul a fost mult timp apreciat ca un metal prețios, fiind folosit în cursul istoriei la baterea monedelor și pentru crearea de bijuterii. Este utilizat atât ca mijloc de investiții (monede și lingouri), cât și în numeroase aplicații, cum ar fi panouri solare, filtrare a apei, bijuterii, ornamente, tacamuri și ustensile de mare valoare (de aici termenul de argintărie), industrial în contacte electrice și conductori, etc. Prețul actual este de 16,90$/uncie, iar graficul daily ne prezintă o evoluție laterală într-un mare range, cu amplitudine de aproape 3000 puncte, evoluție începută tocmai în vara lui 2016. Evident că zonele cele mai favorabile din punct de vedere al raportului risk-reward sunt cea de suport, aflată la 15,65/95, respectiv cea de rezistență, de la 18,25/50, care se poziționează chiar sub nivelurile fibo 23,6 și 61,8 din scăderea iulie 1026-iulie 2017. Acum ne aflăm la nivelul fibo 38,2 , într-o încercare de creștere către nivelurile superioare, evoluțiile pe termen scurt/mediu validând în mare măsură nivelurile mele trasate pe grafic.

Platina (Pt) este un metal de tranziție dens, dur, maleabil, ductil și prețios, de culoare gri-alb. Numele derivă din termenul spaniol ”platina”, adică ”micul argint”. Este unul dintre cele mai rare elemente ale crustei Pământului, găsindu-se mai ales în Africa de Sud (80% din producția mondială). Din acest motiv sunt produse doar câteva sute de tone anual, și având în vedere utilizările sale importante, este un metal prețios extrem de valoros. Platina este unul dintre cele mai puțin reactive metale. Are o rezistență remarcabilă la coroziune, chiar și la temperaturi ridicate și, prin urmare, este considerat un metal nobil, fiind utilizat în convertoare catalitice, echipamente de laborator, contacte electrice și electrozi, termometre cu rezistență la platină, echipamente pentru stomatologie și bijuterii. Cotația actuală pentru platină este de circa 1000$/uncie și, privind către graficul daily, putem observa că evoluția este foarte asemănătoare cu cea a argintului. Tot din vara lui 2016 a început și range-ul acesta, prețul variind însă între 883/890 și 1028/1035, deci o amplitudine mult mai mare. Doar că aici ne aflăm acum destul de aproape de zona superioară de rezistență, unde probabil că vânzătorii și-au plasat deja ordine cu un raport risc-recompensă favorabil, țintele fiind pe rând nivelurile intermediare aflate pe grafic. Dacă însă taurii vor fi cei victorioși în bătălia extrem de dură ce urmează, prețul va trece peste această zonă pentru a doua oară (din șapte încercări) în ultimele 30 luni) și va avea cale liberă către 1050/60 și apoi 1100.

Paladiul (Pd), alături de platină, rodiu, ruteniu, iridiu și osmiu formează un grup de elemente denumite metale din grupul de platină (PGM). Acestea au proprietăți chimice similare, dar paladiul are cel mai scăzut punct de topire și este cel mai puțin dens din ele. Paladiul se utilizează foarte mult în convertoarele catalitice, care convertesc până la 90% din gazele nocive (azot, dioxid de carbon, gaze de eșapament, hidrocarburi, monoxid de carbon și dioxid de azot), fiind folosit, totodată, în electronică, stomatologie, medicină, purificare de hidrogen, aplicații chimice, tratarea apelor subterane și bijuterii. Depunerile de minereu de paladiu și alte PGM-uri sunt rare, cele mai extinse rezerve fiind descoperite în Africa de Sud, Statele Unite, Canada și Rusia. O uncie valorează acum 1025$, după cum se poate observa pe grafic, iar prețul se află din 2016 pe un trend crescător. De aceea am și pus în acest caz planșa H4, pentru o analiză un pic mai detaliată, în sensul în care vânzătorii au și ei oportunitățile lor, una fiind cea de acum, aflată la zona de rezistență 1030/35 (imediat dedesubt trece și media mobilă SMA100 de pe H4, de care prețul tocmai a trecut). Dacă nu vor reuși aici, sell-erii mai au o șansă mare la 1077/82, deși până acolo mai există nivelul de la 1050, ce poate constitui o piedică pentru tauri, ținând cont că de el se apropie linia descendentă care unește maximele lunii ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *