Bitcoin’s Technicals (and new charts)
17/10/2018
Pictures At An Exhibition
19/10/2018

Mai e mult până departe

Iată că prețul barilului de petrol a revenit, destul de repede aș zice, la valorile din urmă cu aproximativ o lună de zile. Asta după nebunia de la începutul lunii, când cotațiile, după ce depășiseră maximele din mai și iulie, ajunseseră la cifrele din urmă cu patru ani, generând un sentiment de neliniște în piață, iar unii analiști și comentatori dădeau ca certă atingerea prețului de 100$/baril (referitor la UKBrent, despre cele două tipuri de țiței tranzacționate găsiți detalii în postarea Despre producție, consum și prețuri la petrol”) până la sfârșitul anului. Nu spun că nu se poate întâmpla, mai ales dacă ne menținem în trendul ascendent de care am tot vorbit în postările mele și pe care o să-l analizez și acum însă, la fel cum s-a întâmplat și cu scăderile burselor din urmă cu o săptămână, tendința de exagerare a fost din nou prezentă, mai ales în mass media, ceea ce a generat un oarecare sentiment de panică. Sper că doar în rândul populației și a investitorilor mai puțin familiarizați cu piețele, care însă se pot informa zilnic în emisiunea FeelTheMarkets, pe care o realizez la televiziunea PROFIT.ro (care se poate viziona pe rețelele de cablu sau aici profit.ro/live), unde dealtfel am și anticipat/analizat/explicat aceste mișcări.

Revenind la evoluția din ultima lună a prețului, evident că aceasta a avut și un suport fundamental, atât pentru creștere (reducerea producției/exporturilor din Iran, Venezuela, Libia, închiderea temporară a unor rafinării din Golful Mexic aflate în calea uraganului, scăderea stocurilor americane mai multe săptămâni consecutiv, afirmații ale unor membri OPEC/non-OPEC privitor la prețuri, etc), cât și pentru scăderea din ultimele zile, căci stocurile de țiței din SUA au continuat să crească considerabil (potrivit datelor venite ieri de la Administrația pentru Informații în Energie, acestea s-au majorat cu 6,5 milioane de barili, a patra creștere săptămânală consecutivă), depășind cu mult estimările analiștilor, de doar 1,6 milioane barili. Însă, așa după cum afirmam în postările precedente, factorul tehnic continuă să ofere indicii relevante asupra evoluției și vom analiza pe scurt cele două grafice daily, cu cât mai simple, parcă cu atât mai relevante.Începem cu USCrude, și se observă că dubla rezistență de la 76,71 (nivel plus linia superioară a canalului din ultimele 7 luni) a determinat apariția ordinelor de SELL, care au reușit să coboare cotația (trecând sub 72,90-73,70) la suportul 69,40-70,00, pe unde trece acum și media mobilă SMA100. Însă următoarea zonă, cea de la 66,40-67,40 (aflată în jurul fibo 38,2 al scăderii multianuale iunie 2014 – iunie 2017), este și mai puternică, căci pe aici trec atât EMA200, cât și linia de suport a canalului ascendent amintit. Spargerea acestui suport important este scopul sell-erilor, care astfel ar schimba acest pattern de creștere de care aminteam la început, deși următorul nivel important, 63,80-64,60, constituie practic zona inferioară a range-ului mare, despre care anticipam în iunie că poate limita evoluția pe termen mediu. Reluarea creșterii va viza, evident, maximele din zilele trecute, țintele următoare până la psihologicul 80 $/baril fiind cele de care aminteam data trecută, respectiv ”77,76, 78,68 și 79,60”.


[dt_highlight color=”” text_color=”” bg_color=””][/dt_highlight]  Află care sunt elementele importante pentru a investi cu succes în piețele financiare. Curs Gratuit La Sediu Profit Point!


Avem aceeași imagine și pentru UKBrent, căci linia superioară a canalului ascendent și nivelul meu de la 86,52 (amintit în postarea precedentă, alături de 83,20, 84,29, 85,27, ca fiind obstacolele intermediare până la 88,50, adică fibo 61,8 al scăderii 2014-2017) au oprit creșterea din august-septembrie, determinând această (deocamdată) corecție. Ne aflăm la 79,40-80,40 (fibo 50,0), care dacă va ceda va deschide drumul către 75,05-75,55, de care se apropie media mobilă EMA200 (SMA100 deja se află acum un pic deasupra) și linia inferioară a canalului ascendent, și apoi 70,50-72,30, aflat la fibo 38,2 și care constituie suportul marelui range de care vorbeam, zonă care, odată străpunsă, ar putea scoate din calcul atingerea până la sfârșitul anului a cifrei super rotunde de 100$/baril de care se vorbea acum două săptămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *