Septembrie și deciziile Băncilor Centrale
08/09/2017
USD/CHF se află în zona de suport
11/09/2017

NZD/USD și zonele sale

NZD/USD a ieșit până la urmă din trendul descendent de pe daily, odată cu creșterea începută la sfârșitul săptămânii trecute. Încercarea precedentă, din 05.09, nu avusese sorți de izbândă, după cum se poate observa pe grafic, zona de rezistență de la 0,7250/60 și media mobilă SMA 100 de pe H4 (care s-a confundat, practic, cu linia de trend) dovedindu-se suficient de solide pentru a opri acea primă încercare. Însă creșterea puternică de vineri s-a oprit exact în nivelul meu de la 0,7332, o zonă puternică, de care prețul nu a trecut cdeși a avut multiple încercări între 11 și 22 august. Astfel că vânzătorii au profitat imediat de riscul mic, readucând cotația la 0,7227, în apropierea aceleiași medii mobile amintite mai devreme, unde cumpărătorii au plasat noi ordine, sperând în reluarea creșterii. Obstacolele rămân aceleași, adică 0,7255/60 (unde ne aflăm în acest moment), 0,7291 și zona puternică de la 0,7330/35. De cealaltă parte, sub 0,7227 se găsește zona de la 0,7190/0,7200 (pe unde ar trece atât linia care unește ultimele minime cât și media mobilă SMA 100 de pe D1), iar apoi 0,7146 și 0,7130, zona minimului din ultima zi de august. Există șanse ca prețul să evolueaze și pe mai departe între aceste limite, sau să se păstreze chiar într-un range mai strâns între aceste zone destul de clar delimitate. Evident că odată străpunse (nu fals) limitele despre care vorbeam, prețul are șanse mari să-și continue mișcarea spre următoarele ținte de pe grafic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *