Bitcoin’s Technicals
12/07/2018
Keep It Simple
16/07/2018

Oportunități favorabile pe indicii europeni

Referitor la FTSE100, indicele reprezentativ al bursei londoneze, voi repeta exact ceea ce spuneam în analiza din 26.06, căci rămâne valabil tot ceea ce afirmam atunci. Aș adăuga doar că ne aflăm cu 200 puncte mai sus (după ce suportul de la 7500 a fost validat, scenariu pe care îl luasem dealtfel în calcul), într-o încercare a taurilor de a scoate prețul din trendul descendent actual, iar singura diferență este adăugarea pe grafic a mediei mobile EMA200. Deci: Am trasat pe graficul daily zonele de suport/rezistență pe care le-am considerat importante în evoluția din ultimul an, zone dealtfel confirmate și validate de mișcările ulterioare. Se observă că, începând cu maximul (rotund 7900) istoric din 22 mai, evoluția este descendentă iar întrebarea care se pune în acest moment este dacă aceasta este una corectivă (și totodată normală, chiar de dorit după un asemenea raliu) a creșterii extrem de puternice din aprilie-mai, sau este începutul unui trend descendent de durată (medie sau poate chiar mare). Am plasat un Fibonacci retracement pe creșterea amintită și se observă că, după validarea nivelului 23,6, acesta a fost confirmat drept rezistență, scăderea din ultimele zile ducând cotația la fibo 38,2. Tot aici se află și media mobilă EMA100 de pe D1, fapt ce poate da curaj taurilor, însă pentru a descuraja sell-erii, aceștia trebuie să reușească trecerea peste zona de rezistență 7560/90 și să o scoată din canalul (roșu) în care ne aflăm, așa după cum menționam mai devreme. Dacă vor reuși, acum sau după o eventuală consolidare, vor avea calea deschisă către retestarea maximului din jurul psihologicului 7900, cu observația că 7784 este un obstacol de luat în seamă, cu atât mai mult cu cât a fost străpuns doar o singură dată, deși au existat, după cum se vede, numeroase încercări. Pe de altă parte, dacă actuala scădere se va relua, vizate vor fi nivelurile fibo 50,0 (aflat la 7378) și 61,8 (72520, cu zonele importante de suport din apropierea lor, respectiv 7420/50 (pe unde trece EMA200) și 7270/300. Dacă și acestea vor fi ulterior străpunse, mișcarea descendentă este clar că va fi semnificativă, iar suportul din zona 7070/90 (din jurul fibo 23,6) va fi unul hotărâtor, căci poate fi rotunjit la cifra 7000 și, poate mai important decât atât, pe acolo trec mediile mobile de 200 pe weekly”. La fel și pentru cel mai important indice al economiei germane, DAX, dau copy-paste la analiza precedentă și apoi adaug căteva vorbe. Imaginea grafică este pe undeva asemănătoare cu cea precedentă, dar cum economiile dezvoltate din Uniunea Europeană merg cam în aceeași direcție și, prin globalizare, aceasta este cumva comună cu cea americană, acest fapt nu ar trebui să ne surprindă. Însă diferența majoră dintre cele două grafice de astăzi este că indicele german a atins maximul istoric pe 23 ianuarie. Am plasat pe time frame-ul D1 același instrument Fibonacci retracement, pus pe creșterea începută în 26 martie și finalizată în 22 mai, care a avut ca punct terminus zona de rezistență 13160/200 (ce corespunde cu fibo 76,4 al scăderii ianuarie-martie). Iar după corecția ulterioară aș zice normală (de până la fibo 50,0, cu validarea prealabilă a fibo 61,8), ce corespunde zonei mele de la 12600/50, am asistat la o nouă retestare și respingere din aceeși zonă de rezistență, eșecul taurilor determinând scădera puternică din ultimele zile. Scădere ce a dus cotația la 12300/400, zonă cu limita superioară la fibo 50,0 (respectiv fibo 38,2 al scăderii ianuarie-martie), iar cea inferioară la fibo 61,8. Ne aflăm deci într-o zonă importantă și solidă după cum se vede ce ar trebui să le dea curaj taurilor care să încerce revenirea către cotațiile dinainte, deși probabil că vânzătorii vor plasa ordine în punctele amintite după fiecare încercare de apreciere. Iar dacă prețul nu va reveni peste 12600/50, neckline-ul figurii confirmate de dublu top și pe unde trece acum și media mobilă EMA200, sell-erii vor fi încurajați în demersul lor iar ținta de 11700/900, zona de puternic suport, va fi probabil mai ușor de atins”. După cum se vede scăderea s-a oprit deasupra nivelului fibo 76,4, iar corecția a dus prețul chiar la zona de puternică rezistență 12600/50 din jurul nivelului fibo 38,2, pe unde trec acum cele două medii exponențiale de 100, respectiv 200. Aici va fi o bătălie pe cinste, targetul în ambele direcții find, într-o primă fază, liniile de suport/rezistență și nivelurile corespunzătoare, ținte ce oferă un raport risk-reward foarte bun.

CAC40, indicele franțuzesc cel mai cunoscut, are o evoluție asemănătoare, diferența vizibilă față de ceilalți doi fiind canalul mare ascendent în care s-a păstrat cotația în ultimul an și 5 luni. După cum se vede ne aflăm și aici pe o scădere, pornită din maximul istoric din 18.05, iar prețul se găsește acum chiar la linia de rezistență a canalului descendent. Punct care coincide cu zona de rezistență 5410/30 din jurul nivelului fibo 38,2 al creșterii 09.02-18.05 și aflat deasupra mediei mobile EMA100 de pe D1. Deci o zonă de mare importanță, cu un raport risc-recompensă atractiv în ambele direcții. Căci reușita cumpărătorilor poate determina o creștere către 5511 (fibo 23,6) , 5550/70 iar apoi maximul de la 5678, pe când un nou impuls de scădere poate readuce cotația, trecând sub EMA200 și 5324 (fibo 50,0), la 5240/60 (fibo 61,8), adică minimul anterior, iar apoi la fibo 76,4 și zona extrem de solidă 4970-5040, care a constituit suport începând din martie anul trecut (deși acest fapt ar însemna ieșirea din canalul mare ascendent de care aminteam la început).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *