Dovish Draghi Today?
25/01/2018
EUR/GBP se menține în range
29/01/2018

Q.E.D. Bitcoin

Remarcam încă din ultima analiză de anul trecut, intitulată ”Roller Coaster Bitcoin”, un aspect interesant referitor la intersecția graficului cu media mobilă SMA200, citez: ”Privind la graficul H4, aș remarca un fapt important, și anume că ori de câte ori prețul a trecut sub media mobilă SMA 200, amplitudinea mișcării nu depășit niciodată 1000 dolari, iar revenirea a fost extrem de rapidă, cât să fie considerată o trecere falsă”. Iar data trecută, vorbind desprea acest fapt, spuneam căse observă cum, în data de 11.01, trecerea prețului sub aceeași medie mobilă, nu a depășit amplidudinea de care vorbeam, rămâne acum de văzut dacă vom trece iarăși deasupra indicatorului, căci o menținere a cotației sub această medie crește șansele continuării scăderii actuale și chiar schimbarea trendului ascendent de pe daily în care ne aflăm practic dintotdeauna”.

Quot Erat Demonstrandum, căci menținerea sub acest indicator și trecerea sub zona de suport 13000/500 (aflată chiar deasupra nivelului fibo 38,2 al creșterii 15.09-18.12 de anul trecut) a determinat apariția ordinelor de SELL, care au dus prețul până la zona de suport de la 8300/9000. Dealtfel anticipasem pe undeva amplitudinea mișcării când, în aceeași analiză, am afirmat că este ”evident că străpungerea suportului, coroborat cu ceea ce spuneam mai devreme referitor la SMA, deschide calea unei deprecieri pe termen mediu către minimul de la 10500 și apoi către 8300/700”. După cum se poate observa pe același time frame H4, în ultimele zile asistăm la o evoluție laterală, rezistență constituind zona de la 11500/700. Mai mult ca sigur că taurii își doresc o trecere peste aceasta și o retestare a liniei descendente (care unește maximele din 18.12 și 05.01) și ulterior a zonei amintite de la 13000/500, reușită care să schimbe patternul actual de scădere, mai ales că ar însemna totodată și ieșirea din formațiunea de wedge în care evoluează cotația încă de la atingerea maximului istoric. De cealaltă parte este evident că vânzătorii mizează pe menținerea trendului (ce pare mai probabilă), iar pentru aceasta vor trebui să-și adune forțele pentru a determina străpungerea zonei de suport de care vorbeam, cea de la 8300/9000. Cu atât mai mult cu cât zona pare extrem de puternică, ținând cont că pe aici trec atât media mobilă SMA100 de pe daily, cât și linia ascendentă (albă) care unește minimele din 15.09 și 13.11 (alte două linii de suport, cele roșii, au fost deja străpunse). Aceasta nu ar însemna neapărat ca prețul să iasă din același wedge amintit (unul descendent), dar targeturile următoare ar rămâne în orice variantă 7300, 6700 și 5800 (pe unde trece acum media mobilă SMA200 de pe D1).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *