Cine va câștiga bătălia?
17/05/2018
E mai simplu așa
21/05/2018

USD/JPY se apropie de rezistență

Ca de obicei în ultima perioadă încep cu graficul weekly, căci o imagine de ansamblu pe acestă pereche extrem de importantă în contextul economiei globale nu poate fi decât benefică pentru traderi.

Se poate observa cum, după o creștere susținută (de peste 600 puncte) în ultimele două luni, cotația a ajuns astăzi la valoarea rotundă 111, o mișcare dealtfel anticipată de mine încă din 30.03, când afirmam că o trecere confirmată peste nivelul fibo 61,8 al creșterii mai-decembrie 2016 ”va deschide calea către 50,0, sau chiar cel de 38,2 (dacă însă mișcarea de apreciere va fi destul de rapidă), pe unde trece acum linia de rezistență a canalului mare descendent început în 2017”. Ajunși aici, și mă refer, după cum se va vedea și pe următoarele planșe, la zona dintre 111 și 112, se pune întrebarea dacă poate fi momentul unei corecții/consolidări, după cum spuneam data trecută: ”Rămâne de văzut ce se va întâmpla în varianta în care zona de rezistență formată din nivelul fibo 38,1(aflat la 111,14) respectiv linia descendentă va fi testată, zona fiind mai mult ca sigur vizată de către vănzători, căci o confirmare a canalului poate determina un nou impuls descendent, ceea ce ar aduce un posibil profit substanțial comparativ cu riscul asumat”.

Trecem pe time frame-ul D1 și nu pot să nu remarc că și de data aceasta am anticipat corect când, tot acum două săptămâni, am afirmat următoarele: ”De remarcat și prezența mediei mobile SMA200 de pe D1 chiar deasupra nivelului fibo 61,8, ce corespunde psihologicului 110, zonă ce a oprit deocamdată acest raliu și, astfel, poate oferi argumente și curaj vânzătorilor (mai ales că 110,20/50 a fost validată ca rezistență și acum trei luni). În acest scenariu o corecție poate duce cotația către fibo 50,0 (aflat la alt nivel psihologic, și anume 109), iar apoi către zona 107,70-108,30 din jurul următorului nivel fibo, respectiv 38,2”. Exact ceea ce s-a și întâmplat, prețul coborând într-o primă fază la 109, iar ulterior până la 108,60 (mai sus un pic față de zona amintită), consolidarea validând practic cele două niveluri (61,8 respectiv 50,0) fibo menționate. Prețul se apropie și aici de o zonă de dublă rezistență, liniei descendente amintite mai devreme alăturându-i-se în cazul acesta nivelul fibo 76,4, aflat la 111,31. Deci putem aproxima același interval 111-112 de care am vorbit anterior, o zonă ce se confirmă și pe graficul obișnuit H4, căci aici nivelurile mele sunt 111,12, 111,59 (mai exact zona 111,50/70) și 112,06.

Se observă la acest grafic că evoluția din ultima perioadă menține cotația, chiar extrem de precis, în interiorul trendului ascendent (pe care îl anticipasem prima oară acum o lună), validând (dacă mai era nevoie) nivelurile de care am vorbit ultima oară, când am spus așa: Prețul se îndreaptă acum, într-un posibil canal (alb), către următoarea rezistență importantă, aflată la 110,60/85. Atenție la nivelurile intermediare 110,05, 109,58 (unde ne aflăm acum), 109,29 și 108,81, pe care traderii (mai ales cei intraday) le pot folosi pentru plasarea ordinelor”. De remarcat că 110,05 a oferit până acum singurele oportunități (referitor la risc) de luat în seamă pentru vânzători, iar 108,81, și datorită mediei mobile EMA100 aflată în apropiere (care se comportă, precum vedeți, ca o adevărată linie de suport), a oferit cel mai bun raport risc-reward pentru ordinele de BUY. În concluzie, ne apropiem de zona 111-112 amintită, care poate oferi alte oportunități de SELL, rămâne de văzut cât de mare va fi în acest caz scăderea/consolidarea, căci despre schimbarea pattern-ului nici nu poate fi vorba deocamdată., exact după cum spuneam în încheierea analizei precedente: Având în vedere configurația actuală, este destul de clar că pentru a păstra actualul pattern, cumpărătorii trebuie să mențină prețul peste zona de care am amintit, și anume 107,70-108,30, o străpungere a acesteia putând declanșa ordine de SELL cu target zona de minime din februarie-martie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *