Pe aici nu se trece! (2)
20/03/2019
USD/CAD confirmă anticipările
21/03/2019

Briefing 21.03.2019

FED a decis aseară, conform așteptărilor, să lase neschimbată dobânda de referință în intervalul 2,25%-2.50%, anunțând că nu intenţionează să adopte noi majorări de dobândă în acest an, având în vedere încetinirea ritmului de creştere economică şi inflaţia redusă.

Pe piețele bursiere evoluțiile au fost ușor diferite, în sensul că dacă în Asia am avut o sesiune indecisă, în schimb în Europa, după atîtea zile verzi, și-au făcut apariția scăderile, cel mai mult având de suferit indicele german DAX (-1,57%). Asta pentru că au scăzut mult acțiunile BMW și, mai ales, Bayer, care s-au prăbuşit după o a doua înfrângere într-un tribunal din SUA, într-un dosar în care gigantul german este acuzat că un produs de grădinărit ar fi cancerigen. Problemele de natură legală pe care le-a moştenit Bayer după preluarea Monsanto au afectat puternic preţul acţiunilor, care au scăzut cu aproape 30% de la tranzacţia de 63B $ din iunie, iar scăderea de peste 13% de ieri a spulberat încă 8B $ din capitalizarea de piaţă.

În schimb la BVB indicii bursieri au crescut, anulând aproape integral scăderea din decembrie, pe un sentiment mai pozitiv în piață după ce ministrul Finanțelor Publice a anunțat că „taxa pe lăcomie” va deveni un „stimulent pentru hărnicie”. Oricum varianta prezentată a unei taxe anuale de 0,4% pe activele bancare reprezintă deja un nivel cu 66% mai mic decât cel inițial. În plus, cum taxa ar urma să nu fie percepută pentru unele categorii de active precum titlurile de stat, creditele în programul Prima Casă sau împrumuturile pentru IMM-uri, ar însemna că ar fi încă și mai mică. Volumele au fost de 8,94 milioane euro, iar titlurile TLV (+1,20%) au revenit în topul lichidității, banca propunând distribuirea unui dividend brut de 0,17 lei/acțiune, care înseamnă un randament de 7,64%, în paralel cu o majorare de capital din rezerve de 400M lei și un program de buy-back vizând acțiuni reprezentând 0,72% din capitalul social și care ar urma să fie distribuite ulterior personalului. Cel mai puțin s-a apreciat BET-FI (+0,16%), asta și pentru că SIF1 (-0,47%) și SIF2 (-0,64%) au înregistrat pierderi. În același timp, indicele energetic BET-NG a avut un câștig de +1,01%, pe fondul creșterilor RRC (+4,18%), COTE (+2,59%) și SNG (+1,63%).

Au fost scăderi și pe Wall Street, căci după o evoluție totuși pozitivă spre final DJIA (-0,55%) și S&P500 (-0,29%) au trecut în teritoriu negativ, indicele tehnologic NASDAQ păstrând un mic câștig la final (+0,07%). Printre acțiunile care au scăzut cel mai mult au fost Sony (-4,94%) și FedEx (-3,49%), în timp ce Netflix (+4,58%) și Twitter (+4,16%) au fost printre câștigători.

FED a decis aseară, conform așteptărilor, să lase neschimbată dobânda de referință în intervalul 2,25%-2.50%, anunțând că nu intenţionează să adopte noi majorări de dobândă în acest an, având în vedere încetinirea ritmului de creştere economică şi inflaţia redusă. Totodată conform noilor prognoze economice, PIB-ul american ar urma să înregistreze o creştere de 2,1% în acest an, faţă de avansul de 2,3% preconizat în luna decembrie. De asemenea, inflaţia în 2019 ar urma să fie de 1,8%, comparativ cu un avans al preţurilor de 1,9% prognozat anterior. Comunicatul FOMC confirmă modificarea semnificativă de perspectivă a băncii centrale pe care șeful Jerome Powell a anunțat-o dealtfel în discursurile sale din ultimul timp, în condițiile în care în luna decembrie a anului trecut era mai optimistă cu privire la creşterea economică şi inflaţie şi miza pe două majorări (cu un sfert de punct), a dobânzii de politică monetară în 2019. În prezent se aşteaptă ca FED să majoreze ratele doar o singură dată în 2020. În conferința de presă, Jerome Powell a repetat că economia SUA este într-un moment bun și că scopul este de a susține creșterea. El a vorbit pozitiv despre faptul că acum FED trebuie să fie răbdătoare, să privească și să aștepte, iar datele nu indică o posibilă mișcare într-o direcție sau alta.

Poziția mai dovish a FED-ului și preocupările legate de economie au făcut ca randamentele bondurilor americane să scadă, contribuind și la scăderea USD, care a pierdut circa 2% față de coșul principalelor valute. Însă pierderea cea mai mare pe piața valutară a avut-o GBP (-6,41%), în timp ce câștigătorii au fost CHF (+3,38%) și JPY (+2,61%). EUR/RON a avut o evoluție în scădere, de la 4,7630 la 4,7540, cursul BNR fiind 4,7607.

Cât despre principalele mărfuri tranzacționate au avut în ultimele 24 ore o evoluție în creștere.

Nikkei225 21,608.92 +0.20%

HangSeng 29,320.97 -0.49%

SSEC 3,090.64 -0.01%

FTSE100 7,291.01 -0.45%

DAX 11,603.89 -1.57%

CAC40 5,382.66 -0.80%

DJIA 25,745.67 -0.55%

S&P500 2,824.23 -0.29%

NASDAQ 7,728.97 +0.07%

BET 8,018,97 +0.90%

BET-FI 35,761.09 +0.16%

BET-NG 678.17 +1.01%

EUR/USD 1.1425 EUR/RON 4.7607

GBP/USD 1.3208 USD/RON 4.1939

USD/CHF 0.9917 USD/JPY 110.68

Gold 1,313.60 +0.54%

CrudeOil WTI 60.12 +1.85%

BrentOil 68.40 +1.17%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *