Taurii sunt la butoane dar …
22/01/2019
Simplu și la obiect
23/01/2019

Briefing 23.01.2019

Scăderile au revenit pe majoritatea piețelor de capital, pe undeva de așteptat după creșterile din ultima perioadă, dar și pe fondul îngrijorărilor investitorilor privind creșterea globală, mai ales după scăderea PIB-ului Chinei, a doua mare economie a lumii.

Scăderile au revenit pe majoritatea piețelor de capital, pe undeva de așteptat după creșterile din ultima perioadă, dar și pe fondul îngrijorărilor investitorilor privind creșterea globală, mai ales după scăderea PIB-ului Chinei, a doua mare economie a lumii. Dealtfel FMI a revizuit în scădere prognozele privind creșterea economiei globale în 2019 și 2020 și a avertizat că escaladarea tensiunilor comerciale dintre SUA și China ar putea accentua tendința de încetinire a economiei chineze. În acest context principalii indici bursieri de la Shenzen și Shanghai au pierdut ieri peste 1 procent. Cele mai mari scăderi, de circa 1%, le-au înregistrat în Europa FTSE100, respectiv FTSE MIB Index, adică indicii bursieri de la Londra, respectiv Milano.

Tranzacționarea s-a reluat și în SUA după sărbătoarea de luni, însă după cele 4 zile consecutive de creștere au revenit scăderile, -1,22% pentru DowJones, -1,42% pentru S&P500 și -1,91% pentru NASDAQ. Pe Wall Street continuă raportările la Q4, dintre companiile cunoscute care au dat rezultate financiare ieri am remarcat IBM, care a afișat după închidere profit/acțiune și venituri mai mari decât așteptările analiștilor, ceea ce a determinat creșterea cu 4,69% în aftermarket.

În contrast cu evoluția la nivel european, la BVB am asistat, după un început negativ, la o sesiune de ușoară revenire pentru acțiunile românești. Însă volumele au fost iarăși reduse, de circa 6 milioane euro, ceea ce arată un dezinteres provocat în special de incertitudinea prezentă în piață după celebra ordonanță din decembrie. Aproape jumătate din rulajul total din piața de acțiuni a fost asigurat de titlurile TLV și ale BRD, pe care s-au făcut și tranzacții de tip deal. De remarcat creșterea cu +1,63% a indicelui energetic BET-NG, tras în sus de aprecierea titlurilor EL (+4,69%), RRC (+3,43%) și TGN (+2,92%).

Pe piața valutară am observat o ușoară apreciere a USD, a monedelor de refugiu JPY (principalul câștigător de ieri) și CHF, dar și o creșterea a lirei sterline, perechea GBP/USD revenind la 1,2970. Pe noi ne interesează însă mai mult evoluția EUR/RON, care menține tendința crescătoare de care am tot vorbit, alimentată de factori fundamentali și tehnici (nu-i mai amintesc acum). Practic The Song Remains The Same, și noua cotație record de ieri este de 4,7142. Dealtfel în ultimul raport analiștii economici și profesioniștii de la CFA România estimează o continuă depreciere a leului și un curs de schimb de 4,7168 la 6 luni, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7883.

Închei cu evoluția principalelor mărfuri, una inversă față de cea din urmă cu 24 ore, în sensul în care cotația aurului a crescut cu un sfert de procent în timp ce prețul petrolului a scăzut cu circa 2%.

Nikkei225 20,622.91 -0.47%

HangSeng 27,005.45 -0.70%

SSEC 2,579.70 -1.18%

FTSE100 6,901.39 -0.99%

DAX 11,090.11 -0.41%

CAC40 4,847.53 -0.42%

DJIA 24,404.48 -1.22%

S&P500 2,632.90 -1.42%

NASDAQ 7,020.36 -1.91%

BET 7,193.28 +0.48%

BET-FI 33,713.23 -0,15%

BET-NG 623.60 +1.63%

EUR/USD 1.1365 EUR/RON 4.7142

GBP/USD 1.2957 USD/RON 4.1491

USD/CHF 0.9975 USD/JPY 109.37

Gold 1,284.20 +0.12%

CrudeOil WTI 52.77 -1.91%

BrentOil 61.46 -1.98%




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *