Fundamentalul și tehnicul împing în jos cotațiile petrolului

EUR/USD confirmă anticipările
02/11/2018
Este argintul suficient de ieftin?
06/11/2018

Fundamentalul și tehnicul împing în jos cotațiile petrolului

Scăderea cotațiilor țițeiului continuă, iată, și în noiembrie, după ce luna trecută s-a încheiat cu o depreciere de circa 11% a prețului (iar dacă socotim și maximele ultimilor 4 ani, de pe 3 octombrie, scăderea este și mai mare).

Evident că sunt factori fundamentali care contribuie la acestă scădere, printre care amintesc temerile legate de evoluţia economiei mondiale, prognozele de creștere fiind revizuite negativ și de aici, logic, o cerere mai mică în viitor pentru petrol. Iar creșterile din ultimele săptămâni ale inventarelor de țiței americane, după scăderi puternice în lunile august-septembrie, au avut un oarecare impact, după cum probabil că preţul a coborât pe undeva (prin ricoșeu aș zice eu), după cum afirmă unii analiști, și odată cu evoluţia în scădere de luna trecută a pieţelor bursiere.

Însă cea mai mare influență a avut-o cu siguranță creșterea producției OPEC în octombrie (cu aproximativ 390K barili/zi în plus comparativ cu septembrie), care a ajuns astfel la 33,31 mil barili/zi, cea mai mare din decembrie 2016, deși în ansamblu OPEC continuă să producă mai puțin decât obiectivul său global. Iar cifrele sondajului Reuters (cel mai urmărit din industrie) arată că Emiratele Arabe Unite (cu 3,25 mil barili/ zi față de 3,05 mil barili/ zi) și Arabia Saudită (10.65 mil barili/ zi față 10.53 mil barili/ zi) au produs în mod semnificativ peste cote, în timp ce Venezuela (1,18 mil barili/ zi comparativ cu 1,25 mil barili/ zi) și Iran (3,35 mil barili/ zi comparativ cu 3,45 mil barili/ zi) și-au redus producția.

Apropos de Iran, intră în vigoare oficial sancțiunile americane, însă sunt și excepții/scutiri de care benefiază anumite state. Iată de exemplu Coreea de Sud tocmai a confirmat că a obținut o scutire pe importurile de petrol iraniene și că li se permite să continue tranzacțiile cu banca centrală iraniană. Coreenii au fost printre cei despre care au existat zvonuri săptămâna trecută că vor primi scutiri din partea SUA pentru a continua tranzacțiile. În aceste condiții în care importatorii majori ai petrolului iranieni nu sunt afectați de sancțiuni, iranienilor nu le va fi prea rău, chiar dacă aceste scutiri vor fi temporare. Încă vor fi cantități mari de țiței iranian pe piață, iar oferta adăugată contribuie la scăderea prețului.

De asemenea există unele voci care cred că saudiți s-ar fi înțeles cu președintele Trump (care a fost foarte vocal, ca de obicei aș zice, când prețurile au trecut de 70$ în septembrie, amenințând chiar Orientul Mijlociu de retragerea sprijinului) pentru a menține prețul benzinei scăzut înainte de alegerile pentru Congres de săptămâna aceasta din SUA. Rămâne de văzut ce se va întâmpla după aceea și cât vor reuși/dori saudiții să mențină această producție.

Însă și factorii de natură tehnică au contribuit mai mult ca sigur la scăderea cotațiilor, corecția începând exact de la linia de rezistență, accelerându-se apoi odată cu trecerea sub zonele de suport, prețurile celor două tipuri de țiței tranzacționat ieșind practic, în ultimele zile, din trendurile crescătoare din ultimul an. Mă refer, desigur, la WTI/Light Sweet Crude (pe scurt Crude/USCrude sau WTICrude), respectiv Brent Crude Oil (pe scurt Brent/UKBrent). Care este diferența? WTI (West Texas Intermediate) Crude Oil mai este cunoscut sub numele de Light Sweet Crude. Light vine din faptul că acest tip de petrol are o densitate relativ mică, iar Sweet vine din faptul că are o cantitate redusă de sulf. Preţul de referinţă în materie de petrol la nivelul SUA este acesta, WTI. Dacă ne referim la Europa şi la două treimi din totalul de petrol tranzacţionat la nivel mondial, preţul de referinţă este oferit de Brent Crude Oil. Acest tip de petrol este extras din Marea Nordului, diferenţa majoră fiind că acest tip de petrol are în componență o cantitate de sulf mai mare cu circa 0,12%. Preţul de extracţie este mai mare și de aceea preţul diferă de cel al WTI Crude Oil, diferențele variind de obicei între 2$/baril (cum s-a întămplat la minimele ultimilor 2 ani, în iunie 2017) și 10$/baril (la maximele ultimilor 4 ani, în octombrie 2018). Să trecem la graficul USCrude, pe care se observă că ne aflăm în acest moment sub linia de suport, susținută de media mobilă EMA200, scăderea oprindu-se deocamdată în zona 63,00-64,30, adică limita inferioară a range-ului pe care îl trasasem astă vară. Aici se găsește, totodată, și nivelul fibo 38,1 al creșterii iunie 2017 – octombrie 2018, deci un suport important ce poate opri deocamdată deprecierea, mai ales dacă prețul se va menține deasupra (chiar și eventualitatea unei consolidari). Însă pentru a sta mai liniștiți, cumpărătorii vor trebui să încerce (și ulterior să reușească) revenirea în trendul ascendent, sau măcar apropierea zonei dintre 66,40-67,40 și fibo 23,6, pe deasupra căruia trece cealaltă medie mobilă importantă, respectiv SMA100 și se află rezistența 69,40-70,00. Nu este deloc exclusă pentru perioada următoare o evoluție în range între aceste limite sau chiar cu cotații mai mari la un moment dat, mă refer la 72,90-73,70. Dacă însă scăderea se va relua, pe termen mediu vor fi vizate zonele de suport 58,00-60,00 (unde se află fibo 50,0 al creșterii menționate) și 54,50-55,00.


[dt_highlight color=”” text_color=”” bg_color=””][/dt_highlight]  Află care sunt elementele importante pentru a investi cu succes în piețele financiare. Curs Gratuit La Sediu Profit Point! 


Aceeași discuție este valabilă și pentru UKBrent, unde remarc că, la fel ca și în imaginea precedentă, toate zonele mele au fost confirmate pe mișcarea descendentă din ultimele săptămâni. Ne aflăm acum la zona de suport 70,50-72,30, imediat sub linia de trend și media mobilă EMA200, chiar deasupra lui fibo 38,2 al creșterii iunie 2017-octombrie 2018. De aceea n-o să adaug decât reperele diferite, și anume 75,05-75,55, media mobilă SMA100, fibo 23,6 și 79,40-80,40 în eventualitatea creșterii, respectiv 66,80-67,50, fibo 50,0 și 61,50-63,30 în eventualitatea continuării deprecierii.De remarcat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *