Bitcoin’s Technicals
01/08/2018
Posibile evoluții pentru indicii europeni
03/08/2018

Three For The Gold (8)

În ultimele săptămâni, pe fondul aprecierii dolarului prețul aurului a continuat să scadă, evoluție dealtfel anticipată de mine în analizele precedente în baza graficelor prezentate. Căci, după cum se vede pe planșa weekly, trecerea sub zona de la 1300 (unde se află linia roșie de suport ce unește minimele din 12.2016 și 12.2017) a declanșat ordine de SELL, amplificate odată cu străpungerea puternicei zone de la 1240 (pe unde trec atât linia albă care unește minimele din 11.2015 și 12.2016, cât și media mobilă SMA200). Următoarea zonă importantă de suport de pe W1 este cea de la 1200, de care ne-am apropiat dealfel foarte mult, care a determinat întoarcerea prețului în 06.2013, 12.2013, 09.2014, 05.2016, 03.2017 și 07.2017. Deci un suport solid, psihologic, pe care cu siguranță taurii se bazează. Suport care se observă și pe graficul daily, zona 1210/15 aflându-se chiar în jurul nivelului fibo 61,8 al creșterii decembrie 2016 – ianuarie 2018. Cumpărătorii au aici o șansă pe care vor încerca s-o valorifice, mai ales că, deocamdată, scăderea s-a oprit în acest nivel și de câteva zile asistăm la o consolidare. Evoluție dealtfel normală căci puternicul trend descendent, pe care îl anticipam încă din 30.05, când afirmam că ”faptul că prețul a trecut sub media mobilă SMA200 de D1, aflată acum chiar deasupra nivelului 1305, le poate da acestora curaj și poate atrage în piață ordine suplimentare de SELL”, are și momente de corecție, așa cum îi stă bine unei mișcări solide și de durată. Iar evoluția laterală ar putea continua, având ca limită superioară 1238/43, rezistență puternică pe care cumpărătorii vor trebui să o depășească pentru a schimba acest pattern de scădere. Asta dacă vor reuși să păstreze cotația deasupra suportului căci, în caz contrar, scăderile vor reveni, cu un prim target major la 1180, în zona lui fibo 76.4, după cum se vede în imagine. Pentru cei care tranzacționează intraday sau pe termen scurt, țintele următoare sunt cele descrise în analiza de data trecută, când afirmam că ”străpungerea puternicului suport (mă refeream la zona de la 1238/43) deschide perspectivele pentru revenirea la valorile din prima parte a anului trecut, respectiv zona din jurul psihologicului 1200 (1183-1208), iar apoi 1162,1141 și 1127”. Tot pentru cei care folosesc un time frame mai mic am plasat pe H1 un Fibonacci retracement pe creșterea 19-23 iulie, și se vede cum zona de suport de la 1216/18 este tot mai greu încercată (a și fost străpunsă pe 31.07 dar prețul a revenit imediat deasupra). În eventualitatea în care cumpărătorii vor reuși să mențină cotația peste acest suport, ei vor trebui să fie atenți în continuare la media mobilă EMA200 și la linia descendentă ce constituie, practic, ipotenuza uneui triunghi dreptunghic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *