Bitcoin, Cryptocurrencies & Charts
16/11/2017
GBP/USD se apropie de rezistență
20/11/2017

USD/JPY și zonele sale

Vorbeam săptămâna trecută, atunci când ne aflam la zona de suport 113,15/25, că ”imediat pe sub nivelul de la 113,13 trece și media mobilă SMA 200 de pe H4, fapt care ar trebui să încurajeze taurii, ale căror ordine ar putea să readucă prețul la limita superioară a flat-ului”. Așa s-a și întâmplat, doar că ordinele de BUY plasate în zona de dublu suport au dus cotația doar până în nivelul meu de la 113,89. Am anticipat însă și acest fapt când am afirmat, citez: ”Dacă însă maximul acestei posibile creșteri va fi mai mic decât precedentul, putem asista pe viitor la formarea unei figuri de întoarcere de trend, vizibilă mai ales pe D1”.

Nu este cea mai clară figură de întoarcere, mai ales că oricum confirmarea acesteia nu ar face decât să ducă prețul către zona de suport, ceea ce s-ar putea întâmpla și fără acea formațiune. Dealtfel anticipam această posibilă evoluție tot în postarea precedentă, când am spus că ”dacă vom asista la trecerea sub acest suport, atunci sunt șanse mai mari ca să asistăm la o scădere către zona inferioară a range-ului dinainte, aflată la 111,55/65”. Acolo ar fi o zonă bună pentru marcarea profiturilor, mai ales că prin apropiere trece și media mobilă SMA 200 de pe D1, aflată momentan la 111,74. Deci un punct bun de plasare și a ordinelor de cumpărare, riscul asumat fiind mult mai mic decât potențialul profit. Cumpărătorii mai au însă și varianta 112,06 (rotund 112), nivel important mai ales în trecut, dar, de ce nu, și nivelul actual de la 112,60, dacă luăm în considerare și linia de suport a posibilului canal descendent (alb) din ultimile zile. De remarcat totuși că o revenire către maximele anterioare va avea de trecut peste fostul suport de la 113,15/25, zonă devenită acum mai puternică, căci alături de nivel și media mobilă amintită s-au adăugat atât linia roșie (neckline-ul figurii de care vorbeam), cât și cea albă (rezistența canalului descendent).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *