Scurt despre GBP/USD
17/10/2017
Va trece EUR/USD de rezistență?
19/10/2017

USD/CAD își caută direcția

Privind către acest grafic, putem afirma, iată, după ce a trecut încă o săptămână, că nu cunoaștem cu certitudine răspunsul la întrebarea din titlul analizei de săptămâna trecută, și anume ”Cine va înclina balanța pe USD/CAD?”. Căci, așa după cum afirmam acolo, una din variante era că ”taurii vor reuși să pornească un nou impuls pe trendul actual (chiar dacă pare momentan că suntem un pic în afara lui), care să urce prețul până spre zona de la maximul precedent, respectiv 1,2600/60. Ar fi un semnal care probabil că ar trebui să descurajeze sell-erii, având în vedere că ne-am situa în afara canalului descendent, dar, când am analizat pe 27.09 evoluția acestei perechi pe mai multe grafice, referitor la acest trend spuneam așa: Observăm că putem încadra evoluția din ultimele luni într-un larg canal descendent, dar asta doar orientativ, căci linia de rezistență nu a mai fost testată de ceva timp, însă o eventuală continuare a creșterii din zilele acestea o poate readuce, de ce nu, în vizor”. Cu alte cuvinte, n-aș miza atât de mult pe el încât o închidere deasupra să determine doar găsirea pozițiilor favorabile pentru ordinele de BUY”.

Să luăm pe rând aceste afirmații și să analizăm un pic ce s-a întâmplat. Taurii au pornit un nou impuls crescător, dar doar după ce prețul a corectat până la zona de suport 1,2420/25, pe unde trecea și media obilă SMA 100 de pe H4. Deci câștig de cauză a avut astfel linia de rezistență (albă) a trendului mare de pe D1 și nu linia de suport (roșie) a trendului crescător de pe H4. Această creștere a străpuns apoi atât nivelul 1,2503 (fibo 61,8 din scăderea august – septembrie), cât și aceeași linie descendentă a trendului de pe D1, oprindu-se în cele din urmă la zona de rezistență aflată în jurul nivelului psihologic 1,26, imediat sub nivelul fibo 76,4. De acolo, așa după cum anticipam data trecută, au apărut și ordine de SELL, care au readus cotația la celălaltă cifră rotundă, și anume 1,25, (în apropierea aceluiași nivel fibo), într-o retestare a liniei de trend și, mai ales, a mediei mobile amintite mai devreme, care se pare că, de câteva zile, conferă suport perechii. Aici ne aflăm acum, iar raportul risc-recompensă bun poate atrage traderii, căci graficul se situează practic la jumătatea range-ului în care putem cuprinde evoluția din ultimele zile, fiind astfel destul de clar că mișcările viitoare vor avea ca target tocmai zona superioară respectiv inferioară a flat-ului descris. Iar trecerea confirmată peste aceste limite are șanse, de ce nu, să determine o mișcare mai amplă pe termen mediu, deși aceasta poate veni și după o perioadă mai lungă de consolidare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *